Local

Abuzuri la Centrul ‘Casa Elena’ din Dorohoi: Beneficiarii vor fi relocați, autoritățile anunță măsuri dure – FOTO

CRIZĂ LA CENTRUL „CASA ELENA” DIN DOROHOI: Prefectul a convocat de urgență Colegiul Prefectural – Beneficiarii vor fi relocați în siguranță

Astăzi a avut loc o ședință extraordinară a Colegiului Prefectural Botoșani, convocată de prefectul județului, Dan Nechifor, în urma problemelor grave constatate la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Casa Elena” din municipiul Dorohoi.

Au fost prezenți reprezentanți ai principalelor instituții cu responsabilități în domeniul asistenței sociale: Constantin Bursuc – vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, Geanina Pelinescu – director AJPIS Botoșani, Alexandru Colbu – director adjunct DGASPC Botoșani, precum și primarul municipiului Dorohoi. Scopul întâlnirii a fost analiza detaliată a situației și adoptarea unui plan de intervenție eficient și coordonat.

În urma ședinței a fost adoptat un plan de măsuri interinstituțional, care prevede:

  • Relocarea urgentă a beneficiarilor, în condiții de siguranță și demnitate.

  • Evaluări psiho-socio-medicale individuale și identificarea unor servicii adecvate pentru fiecare caz.

  • Monitorizarea atentă a procesului de transfer.

  • Reducerea presiunii pe sistemul rezidențial prin implicarea UAT-urilor și dezvoltarea de alternative precum îngrijirea la domiciliu și angajarea de asistenți personali.

  • Inspecții periodice și acțiuni tematice dispuse de Prefectură.

„Este intolerabil ca astfel de centre să funcționeze în afara normelor legale și umane. Ne-am asumat o intervenție fermă, cu acțiuni clare și imediate, dar și cu măsuri pe termen lung pentru a preveni repetarea unor astfel de situații. Prioritatea noastră este siguranța și demnitatea fiecărui beneficiar”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Instituția Prefectului Botoșani va continua să monitorizeze strict situația și să coordoneze implementarea măsurilor stabilite, pentru a garanta un sistem de asistență socială corect, sigur și transparent la nivelul întregului județ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page

OSZAR »